Tosca G. Puccini
Sâmbătă, 10 mai 2025, ora 19:00
Sala Teatrului
aprox. 2 ore 40 min, 2 pauze
Operă
„Tosca” este o operă în 3 acte de Giacomo Puccini, al cărei libret a fost scris de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, după piesa de teatru La Tosca din anul 1887 a dramaturgului Victorien Sardou. Premiera operei a avut loc pe 14 ianuarie 1900, la „Teatro Costanzi” din Roma.
Artiști
Distribuție
Regia și scenografia ȘTEFAN VLAD GROSU-MUNTEANU
Costume ȘERBAN JIANU
Asistent scenografie / decor ISA AIDIN
Soliști NICOLETA ARDELEAN, RĂZVAN SĂRARU, DANIEL POP, CRISTIAN CARAGEA, MIHAI TEODORU, ADRIAN CLINCIU, IULIAN BRATU, ADRIAN PÎRLEA, MIHAELA IONESCU
Conducerea muzicală GADDIEL DOMBROWNER Israel
Maestru cor ADRIAN STANACHE
Orchestra și Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
Gaddiel Dombrowner
NICOLETA ARDELEAN
RĂZVAN SĂRARU
DANIEL POP
CRISTIAN CARAGEA
MIHAI TEODORU
ADRIAN CLINCIU
IULIAN BRATU
ADRIAN PÎRLEA
MIHAELA IONESCU
Media
Galerie foto
Despre
Rezumat
Cesare Angelotti, fostul Consul al Republicii Romane, evadat din închisoarea „Sant’Angello”, se ascunde în biserica „Sant’Andrea della Valle” din Roma. Aici, pictorul Mario Cavaradossi lucrează la o frescă reprezentând-o pe Maria Magdalena. Sacristanul este surprins de asemănarea dintre imaginea pictată și o fizionomie pe care o văzuse de curând. Când pictorul ramâne singur, Angelotti iese din ascunzătoare și recunoscând în Cavaradossi pe vechiul său prieten, îi cere sprijinul. Pictorul promite că-l va ajuta să fugă. Se aude vocea Floriei Tosca, iubita lui Mario, și Angelotti este nevoit din nou să se retragă. Cu toate iscodirile acesteia, Mario nu-și tradează prietenul. Floria recunoaște asemănarea picturii cu Marchiza Attavanti și îsi manifestă gelozia. Mario o calmează și ea pleacă după ce îl invită la concertul de la palat. Pictorul pleacă împreună cu Angelotti. În timp ce ei se îndreaptă spre o ascunzătoare mai sigură, sosește baronul Scarpia, șeful poliției, în căutarea evadatului. Scarpia găsește un evantai în capela familiei Attavanti și, înainte de a asista la „Te Deum”-ul care celebrează înfrângerea lui Napoleon, strecoară în sufletul Floriei Tosca banuiala ca a fost mințită.
Scarpia așteaptă cu nerăbdare întoarcerea agenților sai. Prin fereastra apartamentului aude muzica serbării de la Palatul Farnese. Spoletta îi raportează că, deși au urmarit-o pe Tosca și au perchiziționat vila lui Cavaradossi, agenții de poliție nu au reușit să-l gasească pe Angelotti; de aceea l-au arestat pe Cavaradossi. Cu toate torturile la care este supus, Mario nu furnizează nici un amănunt. Tosca refuză și ea să răspundă întrebărilor lui Scarpia dar, auzind chinurile iubitului ei, cedează și dezvăluie locul unde s-a ascuns Angelotti. Este anunțată vestea victoriei lui Napoleon la Marengo. Scarpia ordonă încarcerarea lui Cavaradossi, care urmează să fie executat în zorii zilei pentru trădare. În zadar Tosca se roagă; Scarpia nu-l va ierta pe Mario decât în schimbul favorurilor ei. Tosca acceptă dupa ce obține o execuție simulată pentru iubitul ei și un permis de părăsire a Romei. În momentul în care Scarpia vrea s-o îmbrățișeze, Tosca îl ucide.
În zorii zilei, pe o terasă a castelului „Sant’Angello”, Mario își așteaptă execuția. Cu emoție, într-o ultimă scrisoare, evocă chipul iubitei sale. Aceasta sosește fericită că i-a obținut iertarea, după o execuție simulată. Vestea morții lui Scarpia îl face pe Mario să pășească fără teamă în fața plutonului de execuție, cu gândul că va putea pleca împreună cu persoana iubită. Plutonul îl ucide însa pe Mario, iar Tosca, disperată, se aruncă de pe platforma castelului, în abis.

