Madama Butterfly G. Puccini
Duminică, 3 mai 2026, ora 19:00
CASA DE CULTURĂ CONSTANȚA
aprox. 2 ore 30 minute, 1 pauză
Operă
„Madama Butterfly” este o operă compusă de Giacomo Puccini pe un libret de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa (bazat pe o povestire de John Luther Long și o piesă de David Belasco). Premiera operei a avut loc la Brescia, pe data de 28 mai 1904. Acţiunea are loc la începutul secolului al XX-lea în Japonia, lângă portul Nagasaki.
Artiști
Distribuție
Regia artistică: OGNIAN DRAGANOV
Scenografia: GRIGORE GORDUZ
Costume: TVETANKA STOINOVA
Soliști: MADELEINE PASCU București, MARIUS EFTIMIE, DORU IFTENE, LUCIA MIHALACHE, IONELA DUMA, IONUȚ NEAGU, MIRCEA GĂVAN debut, ADRIAN PÎRLEA, MARIUS TURTOI, ANDREI BĂICAN, DAIANA GAVRILESCU
Conducerea muzicală CRISTIAN SANDU
Maestru cor ADRIAN STANACHE
Orchestra și Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
CRISTIAN SANDU
MADELEINE PASCU
MARIUS EFTIMIE
DORU IFTENE
LUCIA MIHALACHE
IONELA DUMA
IONUȚ NEAGU
MIRCEA GĂVAN
ADRIAN PÎRLEA
MARIUS TURTOI
ANDREI BĂICAN
DAIANA GAVRILESCU
Media
Galerie foto
Despre
Rezumat
La Nagasaki, într-o casă de pe colină se serbează căsătoria japonezei Cio-Cio-San (Madama Butterfly) cu ofiţerul american Pinkerton. Consulul Sharpless îi atrage atenţia că tânăra mireasă ia în serios ceea ce pentru Pinkerton este doar amuzament. Într-adevăr, atunci când rudele o repudiază pentru această căsătorie, tânăra găseşte în iubirea lui Pinkerton o consolare care nu seamănă a simplă joacă.
Au trecut trei ani de aşteptare, dar Butterfly tot mai speră că Pinkerton se va întoarce, crescându-şi fiul şi refuzând orice propunere de a se recăsători. Ea are încredere în jurământul de dragoste şi nu înţelege sfaturile Consulului, care are misiunea de a-i anunţa întoarcerea lui Pinkerton, recăsătorit, pentru a-şi lua doar fiul. La auzul semnalului intrării navei în port, Butterfly se pregăteşte să-şi primească soţul.
După o noapte de veghe, Butterfly a adormit în zori. Pinkerton soseşte împreună cu Consulul şi Kate, soţia sa americană, şi îi spune cameristei Suzuki scopul vizitei lor. În faţa evidenţei, Suzuki îşi dă seama că sfârşitul tinerei stăpâne a sosit. Butterfly suportă vestea cu mult curaj, dar cere ca Pinkerton să vină să-şi ia copilul. În timp ce micuţul aşteaptă cu steguleţul american în mână, Butterfly se sinucide, auzindu-şi pentru ultima oară numele strigat de Pinkerton, care urcă în goană colina.

