Cenușăreasa S. Prokofiev, J.E.F. Massenet

Duminică, 26 martie 2023, ora 19:00

Sala Teatrului

aprox. 2 ore, 1 pauză

Balet

Premiera spectacolului de balet „Cenușăreasa” a avut loc pe 29 septembrie 2012. 

Artiști

Distribuție

Muzica: Serghei Sergeyevich Prokofiev, Jules Émile Frédéric Massenet

Regia și coregrafia: HORAŢIU CHERECHEŞ
Scenografia: CĂTĂLIN I. ARBORE
Asistent coregrafie: MONICA CHERECHEȘ

Soliști
CĂTĂLINA ILIESCU, ADRIAN MIHAIU, MIHAI PÂSLARU, YURIA SOETA, IGUACEL SANCHEZ, TOMONORI SEKIGUCHI, DAIA KASHIWABA, REITA MIYASHITA, HANA OKUDAIRA debut, MAYURA TAKASE, KEITO SHIMOMURA, CARLOS ALVARADO, MARIUS MARIN ȘTEFAN

Ansamblul de balet al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

Despre

Rezumat

Casa unui nobil.  Mama şi cele două fiice ale sale instalate în noul cămin, încearcă să cureţe odaia prăfuită, însă efortul este prea mare pentru ele, astfel că lasă întreaga gospodărie pe umerii surorii vitrege. Fata din prima căsătorie a tatălui trebăluieşte de zor în timp ce mama vitregă şi surorile ei lenevesc toată ziua. Când termină treaba, ea se cuibăreşte în cenuşă într-un colţ al vetrei şi din acest motiv fusese poreclită “Cenuşăreasa”. Sărmana fată nu îndrăzneşte să se plângă tatălui ei pe care îl iubea nespus dar care ştia de frica soţiei. Având un suflet mărinimos, ea îi dă o bucată de pâine cerşetoarei care bate la uşa casei sale.

Apare solul Prinţului care invită toate doamnele la balul organizat de acesta. Entuziasmate peste măsură, mama şi surorile încep să probeze haine şi îi cer tatălui un profesor care să le înveţe să danseze pentru petrecerea de la palat. După lecţia de dans, Cenuşăreasa le ajută să se pregătească, ba chiar se oferă să le aducă oglinda, pudriera şi parfumul pentru a se aranja cum se cuvine.

Mama şi surorile pleacă grăbite spre palat, lăsând casa în grija Cenuşăresei. Deodată se aud bătăi în uşă. Cenuşăreasa deschide şi în încăpere intră cerşetoarea pe care  o mai hrănise şi altădată. Dezvăluindu-se de pelerina ponosită, ea se dovedeşte a fi Zâna, naşa Cenuşăresei, care drept răsplată pentru bunătatea ei, o va ajuta să meargă la bal. Ea cheamă cele patru anotimpuri: Primăvara îi oferă coroniţa, Vara îi dăruieşte rochia de bal, Toamna aduce un dovleac pe care Zâna îl transformă într-o caleaşcă minunată şi Iarna îi oferă o pereche de pantofi fermecaţi. Transformată într-o prea frumoasă fată, Cenuşăreasa va avea acum ocazia să meargă la balul mult visat. Zâna îi atrage însă atenţia că vraja se va destrăma la miezul nopţii.

Scena balului. Sosesc invitaţii şi printre ei, surorile şi mama vitregă, împopoţonate şi pline de ele stârnesc priviri ironice. Cei doi cavaleri anunţă intrarea Prinţului care prin farmecul lui cucereşte inima tuturor invitatelor. O muzică suavă anunţă intrarea Cenuşăresei. Este atât de frumoasă încât Prinţul este vrăjit pe loc de misterioasa Prinţesă.

Oaspeţii sunt serviţi cu portocale aduse chiar de invitaţii din Grecia, dar surorile, lacome şi răsfăţate, încep o bătaie pentru portocale păstrându-le doar pentru ele. Prinţul o invită la dans pe Cenuşăreasa spre admiraţia tuturor pentru graţia cu care se mişca. Apoi, ca semn de apreciere, îi oferă eşarfa cu blazonul regal..

Balul este întrerupt de ceasul care bate miezul nopţii. Cenuşăreasa aruncă eşarfa cu blazon primită în dar pentru a nu păstra nici o dovadă care să o descopere că a participat la bal, şi fugind, pierde unul dintre pantofi. Găsindu-l, Prinţul îl ridică şi hotărăşte să o caute pe aleasa inimii sale oriunde ar fi ea.

Împreună cu cavalerii săi credincioşi, Prinţul ajunge în ţarile  tuturor celor care au participat la bal. Nici în Spania şi nici în Orient însă Prinţesa misterioasă nu este de aflat. Zâna cea bună îi întâlneşte şi îi îndrumă spre casa Cenuşăresei.

E dimineaţă. Cenuşăreasa se trezeşte încă visând la scena balului. Nu le bagă în seamă pe surorile care o înghiontesc cu răutate. Tatăl Cenuşăresei vine să le anunţe că soseşte Prinţul însoţit de cavalerii săi. Surorile şi mama vitregă, surprinse nearanjate, încearcă să se gătească în grabă pentru primirea Prinţului. La sosirea Sa, tatăl îi prezintă doamnele casei. Ele încearcă pe rând pantoful delicat de prinţesă însă niciuneia dintre ele nu i se potriveşte. Deodată, Prinţul zăreşte eşarfa cu blazonul regal care îi fusese furată şi supărat peste măsură, le ceartă pe cele două surori pentru fapta lor ruşinoasă. Vrând să aplaneze conflictul, tatăl o prezintă Prinţului pe cea de a treia fiică: Cenuşăreasa.  Aceasta încearcă pantoful care i se potriveşte de minune şi astfel, Prinţul îşi găseşte aleasa inimii sale. El o duce la Palat, unde vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.

În sala mare a Palatului, invitaţii, printre care şi mama vitregă împreună cu fiicele sale, sărbătoresc nunta Prinţului şi  a Cenuşăresei.

Sari la conținut