Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național

Contact

Adresă:Str. Mircea cel Bătrân, nr. 97, Constanța, România

Secretariat: (+4) 0241 480-300 / Fax: 004.0241.615.080

Studii Muzicale: 004.0241.480.301

Agenţia de bilete - Rezervări: (+4) 0241 481-460

Program agenţie: Luni-Vineri: 10-17

+

Noaptea Walpurgiei (Ch. Gounod) & Carmen (Bizet – Scedrin)

„Noaptea Walpurgiei”

Muzica: Charles Gounod

Coregrafia: Florin Brandusa

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Tabloul „Noaptea Walpurgiei“ este singurul divertisment dintr-o operă care poate constitui un balet în sine. Deşi în zilele noastre este omis în unele variante regizorale, este dansat adesea în recitaluri sau spectacole coupé, dar şi cântat uneori în concert (la fel ca Suita din „Spărgatorul de nuci” de P.I. Ceaikovski). După ce premiera operei „Faust”, în 1859, fusese primită de public cu răceală, Charles Gounod l-a adăugat expres la reluarea lucrării pe scena Operei Mari din Paris, pentru a-i spori atractivitatea.

In credința populară din Germania, în noaptea dintre 30 aprilie – 1 mai vrăjitoarele și demonii, spiritele pământului și zânele se dezlănțuie pentru câteva ore, sărbătorind primăvara, dragostea şi fertilitatea. Numele acestei ceremonii păgâne provine de la sfânta Walpurga, o călugăriţă canonizată în Evul Mediu, considerată până în zilele noastre apărătoare de furtuni, boli şi foamete, dar şi protectoare a fermierilor.

In versiunea libretiştilor Jules Barbier şi Michel Carré după drama lui J.W.Goethe, Mefisto şi Faust asistă, la începutul actului V, la banchetul unor regine şi curtezane faimoase din Antichitate, reînviate fugitiv în faţa lor. In contextul operei, tabloul este o alegorie a Infernului ce o aşteaptă pe Margareta, iubita lui Faust, ca pedeapsă pentru a fi căzut pradă păcatului trupesc, aşa cum era conceput pe-atunci.

In ţara noastră, „Noaptea Walpurgiei“ a cunoscut montări dintre cele mai spectaculoase începând încă din 1923, pline de culoare, îndrăzneală şi senzualitate.  Spre deosebire de versiunile semnate de Anton Romanowski, Floria Capsali, Trixy Checais, Oleg Danovski (1958, 1976) sau Alexa Mezincescu la Opera Română din Bucureşti, de exemplu, care se remarcau printr-o multitudine de personaje şi ansambluri ample, Florin Brînduşă se opreşte asupra a două dintre cele mai reprezentative cupluri de îndrăgostiţi „damnaţi”- Antoniu şi Cleopatra, Paris şi Elena-, înconjuraţi de Nimfe şi Fauni.

Vivia Sandulescu

„Carmen”

Muzica: Bizet – Scedrin

Coregrafia, regia şi scenografia: Lee Won Kook

Celebra şi tragica poveste  a  frumoasei Carmen,  lucratoarea  de  la  fabrica  de  ţigări, a fascinat  încă din  1845  de  când  a  văzut  lumina  tiparului  la  Paris  sub  forma  de  nuvela scrisă (Prosper Merimee), numeroşi coregrafi şi dansatori punând în scenă diverse variante clasice şi moderne. Lee Won Kook concentrează întreaga acţiune într-un singur act plin de dramatism, punând accent pe conturarea personajelor şi a sentimentelor acestora şi redând astfel imaginea sufocantă a pasiunii fizice, emoţii descătuşate, erotism şi angoasă.

În viziunea lui Won Kook, un personaj nou îşi face apariţia: Jokerul, reprezentând o  latură diferită a sobrului soldat Don Jose. Jovial, sensibil şi visător, Jokerul contrastează puternic cu autoritatea şi duritatea pe care Don Jose le emană.

Scena de dragoste dintre Carmen şi Don Jose constituie un moment esenţial  al piesei, deosebit de expresiv. Ea ne dezvăluie o Carmen sensibilă şi drăgăstoasă, răpusă de iubirea sinceră şi pătimaşă pe care atrăgătorul Don Jose i-o poartă. Temperamentală, autoritară şi încrezută din fire, Carmen se arată aici vulnerabilă, umană, deşi dragostea şi credinţa nu însemnau mare lucru pentru ea.

Viteazul Escamillo, toreadorul a cărui viaţă este mereu plină de primejdii, este fermecat de frumuseţea şi pasiunea lui Carmen. Scena de dragoste dintre cei doi urmată de dansul ansamblului pe o muzică atât de dramatică, parcă prevesteşte tragedia ce urmează să se întâmple.

Varianta coregrafică a operei lui Bizet oferă libertate personajelor, însă nu sacrifică senzualitatea şi viziunea în esenţa tragică, ce pulsează în inima ei.