Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa

Ministerul Culturii și Identității Naționale

Contact

Adresă:Str. Mircea cel Bătrân, nr. 97, Constanța, România

+

Seară de gală la Teatrul „Oleg Danovski“, în deschiderea Concursului Internațional pentru Tinerii Pianiști

La Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“, luna Brumărel se va încheia joi, 31 octombrie, de la ora 18.30, cu Gala Laureaților ediției 2018 a Concursului Internațional pentru Tinerii Pianiști.

Evenimentul, organizat de Asociația „Nihil Sine Arte“ din Constanta, în parteneriat cu Teatrul „Oleg Danovski“ și Colegiul Național de Arte „Regina Maria“, este inclus în cadrul celei de-a II-a ediții a Concursului Internațional pentru Tinerii Pianiști, care se desfășoară în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie.

Sub bagheta maestrului Radu Ciorei vor evolua în faţa publicului Irisa Maria Georgiana FilipAlexandru Ștefan Plăcintă şi Maria Izabela Voropciuc, laureații ediției 2018 a Concursului Internațional pentru Tinerii Pianiști.

Irisa Filip din Constanța are 12 ani și este elevă a Colegiului „Regina Maria“, Alexandru Plăcintă este din Iași, are 18 ani și este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național de Arte „Octav Bancilă“, iar Izabela Voropciuc este din Cluj, are 17 ani și este elevă în clasa a XI-a la Colegiul „Sigismund Toduță“. Toți trei sunt olimpici naționali și au un bogat palmares național și internațional.

În programul galei se vor afla Concertul pentru pian și orchestră în Re major, de Jospeh Haydn şi Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în fa minor, op. 21, de Frederic Chopin și Concertul pentru pian și orchestră în La minor, de Robert Schumann. Concertele pe care le vor susține cei trei tineri pianiști, alături de orchestră, sunt premiile pe care Teatrul „Oleg Danovski“ le-a oferit câștigătorilor primei ediții a concursului.

Concursul, pe 1 și 2 noiembrie

După seara de gala din 31 octombrie, concursul propriu-zis va avea loc pe 1 și 2 noiembrie, începând cu ora 09.30, la Colegiul „Regina Maria“, în sala „Sergiu Celibidache“. În competiție vor intra tineri artiști din Republica Moldova, Iași, Roman, Bacău, Constanța, București, Ploiești, Drobeta Turnu Severin, Deva, Mureș, Cluj și Sălaj. Juriul este alcătuit din pianiști din București, Cluj, Constanța și Germania.

De asemenea, vineri, 1 noiembrie, de la ora 18.30, în sala „Sergiu Celibidache“ va avea loc un recital susținut de elevii Colegiului „Regina Maria“ închinat memoriei Reginei Maria a României. Evenimentul va fi coordonat de tânăra pianiastă Sabina Oprea, profesor al colegiului, dar și asistent universitar drd. la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj.

Cea de-a doua ediție a Concursului Internațional pentru Tinerii Pianiști se va încheia duminică, 3 noiembrie, cu gala de premiere, programată de la ora 11.00, în sala „Sergiu Celibidache“ a Colegiului „Regina Maria“.

Ultimele articole