Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa

Ministerul Culturii și Identității Naționale

Contact

Adresă:Str. Mircea cel Bătrân, nr. 97, Constanța, România

+

De la 1 martie, Teatrul „Oleg Danovski“ îşi modifică programul


Începând cu 1 martie, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ îşi va modifica programul de funcţionare astfel încât evenimentele vor începe cu jumătate de oră mai târziu, de la ora 19.00, ci nu de la ora 18.30 ca până acum.

Ultimul eveniment al lunii februarie, care va începe după vechiul orar, este programat miercuri, în cea de-a 27 zi a lui Făurar. Este vorba despre o seară lirică susţinută de baritonul Iulian Bratu, soprana Mihaela Ionescu şi pianista Natalia Gribinic.

Preţul unui bilet este de 10 lei, iar copiii, elevii şi studenţii beneficiază de intrare gratuită.

„Sărbătoarea primăverii“, vineri, 1 martie, de la ora 19.00

Primul eveniment după vechiul program este programat chiar de Mărţişor, pe 1 martie, de la ora 19.00. Acesta va îmbrăca forma unei gale muzical-coregrafice cu titul sugestiv: „Sărbătoarea primăverii“, sub bagheta dirijorului Romolo Gessi din Italia.

Soliştii lirici ai galei vor fi sopranele Nicoleta Ardelean, Daniela Vlădescu şi Elena Rotari, tenorii Alin Stoica din Bucureşti, Răzvan Săraru, Doru Iftene şi Mădălin Băldău şi baritonul Marius Eftimie. Alături de ei se va afla violonistul Sebastian Tegzeşiu.

Soliştii de balet vor fi: Adrian Mihaiu, Irina Ganea Mihaiu, Douglas Steward, Mizuki Kubota, Bogdan Bîrsănescu, Mayu Takahashi şi Daia Kashiwaba.

Gala muzical-coregrafică „Sărbătoarea primăverii“ se va desfăşura cu participarea corului şi orchestrei Teatrului „Oleg Danovski“. Aranjamentul coregrafic este realizat de Horaţiu Cherecheş.

Bilete online și programul de funcționare al agenției 

Pentru „Sărbătoarea primăverii“ biletele au preţuri de 20, 25, 30, 40 și 50 lei, în funcţie de locul ocupat în sală, conform diagramei sălii. Copiii, elevii și studenții vor plăti pe un bilet 8 lei, pe baza carnetelor de note vizate de zi, iar pensionarii, 15 lei, pe baza talonului de pensie.

Tichetele se pot achiziționa de la agenția de bilete din incinta Teatrului „Oleg Danovski“, care este deschisă în zilele de luni, miercuri, joi și vineri, între orele 11.00 și 17.00, fiind închisă doar marțea. Sâmbătă și duminică, agenția funcționează, doar în zilele în spectacole, în intervalul orar 18.15-19.00. În cazul în care nu sunt programate spectacole în aceste ultime două zile ale săptămânii, agenția va fi închisă. Rezervări telefonice se fac doar în timpul programului de funcționare al agenției, la numărul de telefon 0241.481.460.

Începând cu 1 ianuarie 2019, biletele la evenimentele Teatrului „Oleg Danovski“ (cu excepția serilor lirice și camerale din foaier și a spectacolelor pentru copii) se pot achiziționa și online prin intermediul entertix.romyticket.ro sau direct de tnobconstanta.ro/bilete/. Pentru achiziția online de bilete, se aplică un comision peste valoarea biletelor. Plata se poate face online cu cardul. Tichetele pot fi cumpărate și din rețeaua de magazine partenere Entertix.ro: Carrefour și Cărturești.

Ultimele articole