Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa

Ministerul Culturii și Identității Naționale

Contact

Adresă:Str. Mircea cel Bătrân, nr. 97, Constanța, România

+

Ultima operă a lui Puccini, duminică, la Teatrul „Oleg Danovski“

 
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ îi așteaptă pe melomani în această duminică, de la ora 19.00, în sala de spectacol, pentru a urmări ultima operă a lui Giacomo Puccini, care a fost terminată de compozitorul Franco Alfano.

Spectacolul, pus în scenă de Alice Barb, cu o scenografie de Adriana Grand, se va desfășura sub bagheta dirijorului Michael Wittenburg din Statele Unite ale Americii. În distribuția spectacolului se regăsesc îndrăgiți artiști constănțeni, dar și invitați din București.  Rolul neîndurătoarei prințese chineze Turandot va fi interpretat de soprana Elena Rotari, iar tenorul Răzvan Săraru va fi Calaf. Soprana Laura Eftimie o va întruchipa pe devotata Liu, iar bătrânul Timur va împrumuta glasul basului Constantin Acsinte. Cei trei miniștri, Ping, Pang și Pong vor fi interpretați de Marius Eftimie, Doru Iftene și Anton Zidaru din Bucureşti, iar prințul Altoum va fi tenorul Florin Diaconescu din București. Alături de ei se vor afla Cristian Caragea – debut și Bogdan Ocheşel.

Puccini a murit pe 29 noiembrie 1924, iar opera, terminată de Franco Alfano, a avut premiera în aprilie 1926. În timpul premierei, la un moment dat, dirijorul Arturo Toscanini a oprit orchestra și s-a adresat publicului spunând „În acest moment, maestrul a pus pana jos“. După aceea a continuat cu finalul compus de Alfono. Și Teatrul „Oleg Danovski“ rememorează acest eveniment intrat deja în… legendă, astfel încât în actul al treilea, după ce bătrânul Timur iese din scenă purtând-o pe brațe pe Liu, orchestra se oprește pentru un moment, iar în locul dedicat subtitrării în limba română apare textul: „În acest moment, maestrul a pus pana jos“.

Tichetele pentru opera „Turandot“ mai pot fi cumpărate și în ziua spectacolului, de la casa de bilete din incinta Teatrului „Oleg Danovski“ de la ora 18.00, la prețurile de 20, 25, 30 și 40 lei, în funcţie de locul ocupat în salǎ. Studenții și pensionarii (cu documentele doveditoare, carnetul de student, vizat la zi, respectiv talonul de pensie) vor plăti pe un bilet 15 lei, iar pentru elevi (pe baza carnetului de note vizat la zi) și copii un tichet costă 8 lei.

Sursă foto: Facebook – Teatrul „Oleg Danovski“

Ultimele articole