Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa

Ministerul Culturii și Identității Naționale

Contact

Adresă:Str. Mircea cel Bătrân, nr. 97, Constanța, România

+

Avancronica unui succes garantat

Articol scris de Amalia Mîndruţiu

Duminică, 10 iunie 2018, va avea loc premiera naţională a baletului „Frumoasa şi Bestia”, în coregrafia lui Horaţiu Cherecheş.

Vă veţi întreba (posibil) de ce cred eu că va fi un „succes garantat”…deoarece am avut ocazia să asist la repetiţiile din sala de balet şi la ultimele repetiţii generale, şi DA, sunt convinsă că va fi o mare reuşită atât a coregrafului, cât şi a celor implicaţi în spectacol.

Frumoasa poveste începe în Palatul Prinţului cu un bal de un fast ameţitor, într-o atmosferă de lux specifică perioadei în care este încadrat. Prinţul (Adrian Mihaiu) elegant în mişcare, atent la detalii, puţin rece, îşi întâmpină invitaţii cu atitudinea specifică. Lui i se alătură personajele Lully (Mihai Pâslaru), Beauchamp (Daia Kashiwaba), Lumignion (Yuria Soeta) şi Viollon (Mayu Takahashi) – dansatoare cu mişcări delicate dar precise.

Apariţia Zânei (Cici Ursul) care impresionează prin statură, costum şi expresie, face ca totul să ia o turnură dramatică. Aceasta îi oferă Prinţului un Trandafir (Mizuki Kubota) – fragil precum iubirea – acesta refuzându-l (neştiind că şi-a refuzat propria iubire), asistăm la o transformare subtilă dar credibilă a Prinţului în Bestie.

Din acest moment, povestea îşi mută atenţia pe acest personaj central interpretat de Bogdan Bîrsănescu – dansator cu o traiectorie artistică vizibilă şi care nu doar execută acest rol, ci îl transpune într-o manieră interpretativă deosebită; îi simţim durerea, disperarea, iubirea şi teama că ar putea distruge tot din cauza refuzului în faţa iubirii.

Următorul tablou ni-l prezintă pe tatăl Bellei (Ryan Brown), căruia coregraful i-a pregătit o partitură deosebită, punându-i în valoare sensibilitatea şi bunătatea pe care acest tată le are, nemaivorbind de calităţile fizice transpuse în mişcare.

Rând pe rând ne sunt etalate toate personajele atent conturate, atât din punct de vedere tehnic cât şi artistic (interpretativ): Surorile (Iguacel Sanchez şi Renata Soares) energice, cu variaţii virtuoase, opuse personajului principal (Frumoasa), aduc un plus de culoare în poveste; Gavroche (Shigeyuki Kondo), personaj de o vitalitate debordantă, cu o tehnică precisă şi siguranţă în mişcările deloc uşoare pe care coregraful i le-a atribuit. El este într-o continuă atenţie din partea celor patru fete care încearcă să-l cucerească (Andrada Ion, Saki Goda, Sayaka Tanno, Mayura Takase). De menţionat este şi personajul Brujon (Keito Shimomura) ale cărui intervenţii tehnice nu trec neobservate.

Spectacolul curge fără întreruperi de schimbare de decor sau pauze muzicale, ceea ce face ca totul să se petreacă într-un ritm normal al unei naraţiuni (poveşti).

Decorurile şi costumele (Natalia Kornilova) sunt de excepţie, te poartă într-o lume de basm.

Am lăsat special la urmă (dar nu în ultimul rând) personajul Frumoasei (Irina Ganea Mihaiu), care prin coregrafia liniară şi perfect încadrată muzical, va topi inimile spectatorilor, aşa cum va topi şi inima Bestiei.

Am să vă las pe dumneavoastră, dragi spectatori, să descoperiţi bunătatea, iubirea şi delicateţea acestei prim soliste, în noua premieră „Frumoasa şi Bestia”.

Mult succes tuturor!

 

Amalia Mîndruţiu

 

Ultimele articole